Stimulat de postul lui Ando, pe blogul HM, am căutat(şi am găsit!) fotografii cu Piteştii copilăriei mele. Locuiam în centru, într-o casă naţionalizată, claie peste grămadă, mai multe familii, inclusiv nişte polonezi rămaşi din exodul toamnei anului 1939! Drept este că, atunci când ne-am mutat de pe Strada Mare pe 1 Mai(paralele, la vreo 50 de metri una de alta) aveam vecini de scară nişte greci, refugiaţi din anii 40, din războiul civil ce a urmat eliberării de nazişti.
În curte era tot un babilon! Se creşteau porci, curcani, găini! Unul dintre porci ne aparţinea, şi avea pitorescul obicei de a ieşi la plimbare prin centru, făcând turul aprozarelor din zonă! Noi, copiii, ne jucam cum putean, şi cu ce puteam. Avem un automat nemţesc, pe care îl făcusem să arunce nici săgeţi!
Dar marea noastră distracţie era mersul la ştrand. De aceea deschid seria de fotografii cu una din Ştrand(cu literă mare, că era o instituţie!). Este cea în care apare şalupa cu motor, care ne plimba pe sub copaci, pe sub podul arcuit şi printre lebedele care, cel puţin atunci, convieţuiau paşnic cu ţiganii din zonă(ştrandul era în mijlocul unei comunităţi de ţigani, care vindeau tot felul de nimicuri vizitatorilor, gen porumb fiert, batoane de susan cu zahăr ars, un soi de globuri din floricele de porumb, lipite cu o substanţă misterioasp şi colorate demenţial!).
Altă mare distracţie era mersul la cinematograf. Fie la "Tineretului", care rula filmul în buclă, puteai intra oricând, puteai ieşi oricând, fie la Grădina de Vară(pe scena căreia am primit vreo patru ani la rând coroniţa premiului întâi de la doamna Joiţa, învăţătoarea care ne-a iubit atât de mult, şi al cărei sot, inginer, era director la Poştă, şi ne plimba cu Fiatul lui 1300, de care era foarte mândru), cel mai adesea nu pe gradene, ci cocoţaţi în corcoduş, tei sau ce arbore mai creştea pe acolo! Nu vă daţi seama ce plăcere era să-l asculţi pe Elvis, într-o noapte de vară, ţinând tandru în braţe trunchiul unui copac!
Sper să vă placă fotografiile, care nu au nimic aranjat. Aşa era oraşul: extrem de curat, de îngrijit, de dichisit. Iar piteştenii şi-au iubit mult oraşul. Este o realitate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu