sâmbătă, 28 februarie 2009

Fotografia de presă










Am adunat în burta calculatorului ceva fotografii în alb şi negru. Aparţin unor fotografi care au lucrat pentru presa scrisă şi pentru agenţiile de ştiri în anii 30-60 ai secolului trecut. Numele lor nu au mare importanţă pentru ceea ce vreau să vă arăt, deşi unii sunt chiar foarte cunoscuţi, au înfiinţat agenţii prestigioase, figurează în galerii de artă. Poate că, privite acum, fotografiile astea ar putea schimba ierarhii profesionale şi de notorietate, deşi nici asta nu are importanţă. Avem acest nesănător obicei să facem ierarhii, topuri, de parcă fără ele actul artistic nu ar avea sens. Dacă nu eşti în top, nu însemni nimic.

Poate că ar trebui să încercăm să ne raportăm şi altfel la opera de artă: doar în funcţie de sensibilităţuile noastre. Să nu mai conteze numele autorului, faima lui, ci doar capacitatea de a stârni o emoţie şi de a transmite un mesaj, de a ne spune ceva, o poveste, despre el sau despre lumea în care trăim. Dacă unii dintre voi recunosc autorii fotografiilor, e bine. Dacă nu, şi mai bine. Sigur le veţi privi fără idei preconcepute.

Sunt scene diverse, de la fapt divers până la evenimente istorice, precum intrarea lui Fidel Castro în Havana, după căderea lui Bastia. Sunt mărturii despre un timp care multora le spune prea puţin. Şi în care s-au întâmplat atât de multe...










2 comentarii:

Dan@Trenduri spunea...

Buna treaba cu revenirea! Nu lasa blog-ul asta din mana pentru ca mai sunt ciudati ca mine care inca au sentimente si trairi(nu mai spun nimic in fraza asta pt. ca tind sa devin bombastic :-)) )
Azi dimineata ma uitam pe profilul tau si am urmat link-ul catre "Child in Time", dupa care m-am aruncat la Electric Light Orchestra, King Crimson si Emerson Lake & Palmer. Si atunci mi-a inflorit o dilema: oare libertatea la care ne gandeam noi pe vremurile in care ascultam zgribuliti muzica adevarata nu era mai fascinanta decat libertatea pe care o traim acum?

Constantin Gheorghe spunea...

Da, libertatea era mai fascinantă, pentru că nu era banală şi plictisitoare, chiar fără valoare, cum li se pare celor mai mulţi azi.