luni, 14 noiembrie 2011

Monumentele Revoluţiei









Poate nu ştiaţi: în Piaţa Revoluţiei(fostă a Palatului) sunt două monumente dedicate revoluţiei. Cel mai cunoscut este "cartoful la frigare". Este un ansamblu puţin ciudat, dar bine realizat, şi singurul care se potriveşte în contextul dat, mă refer la relaţia cu zona.

Aproape de intrarea bisericii Kreţulescu este plasat un alt monument, mult mai modest, şi infinit mai bizar, pe care îl vedeţi în ultimele patru fotografii. Nu ştiu cui aparţine, şi dacă nu cumva este un model, la  scară redusă, pentru un monument de mari dimensiuni, la care s-a renunţat. 

vineri, 11 noiembrie 2011

Piaţa Amzei: o poveste fără final




Avem  noi, românii, un talent de a ne fura căciula, ceva de speriat! Lucrările din Piaţa Amzei nu se mai sfârşesc! Termen după termen inaugurarea se amână. Se lucrează cu încetinitorul.  Într-o postare publicată pe blogul său, jupân Chiliman se lăuda că măgăoaia va fi gata la începutul lunii septembrie 2010. Au trecut de atunci două luni septembrie, şi nimic! Acu' se aude ceva de o inaugurare în preajma Crăciunului. Poate da, poate nu, că mai sunt destule de făcut. Să fiu în locul lui Chiliman, nu m-aş mai agita. Dacă vrea voturi, s-o inaugureze la anu', de Paşti!

Oricum, nu de voturi va duce lipsă Chiliman. A făcut destule în sector, pentru a fi votat cu voioşie de toată lumea. L-am votat, îl voi vota. De asta mă şi oftic. Pentru că nu are nevoie de logica asta electorală în ceea ce face. Ar avea toată libertatea să le dea şuturi în cur constructorilor care trag de timp. Cu ăia care fac anveloparea blocului meu văd că poate fi zbir. Jar mănâncă ăia! Vor să termine chiar mai devreme, şefii stau pe capul muncitorilor, de n-au timp amărâţii nici de-o ţigare! 

Cu ăia din Amzei văd că e blând, şi le permite să o lălăie. Iar constructorii se joacă prea mult cu răbdarea şi nervii tuturor. Dar poate îi apucă şi pe ăştia zelul subit, şi ne fac un cadou de Crăciun, că m-am săturat să bat drumul până în Piaţa Domenii după orice verzitură.