sâmbătă, 29 august 2015

O rușine de oraș!



Bucureștii au ajuns din nou o rușine. O ladă de gunoi. O împuțiciune, care duhnește de la voma bețivilor care cred că distracție înseamnă să te îmbeți ca porcul, de la rahații de câine, de la boschetarii care dorm și mănâncă pe unde apucă, de la cretinii teribiliști care cred că revoltă înseamnă să vopsești orice îți iese în cale, și să distrugi bunuri publice, plus restul locuitorilor, care și-au făcut din nesimțire un mod de viață. Iar, colac peste pupăză, avem o Primărie de municipiu și șase primării de sector, una mai nepăsătoare și mai coruptă ca alta.

Nu am fost niciodată adeptul festivismului. Mă enerva în mod cumplit formalismul ”curățeniei” făcute de ochii lui Ceaușescu. Acum nici măcar asta nu se mai face. Peste două zile se deschide Festivalul George Enescu. Iar orașul, în zona lui centrală, arată cât de mare este durerea în cur a tuturor ”administratorilor” orașului. Parcul din fața Ateneului este absolut mizerabil, neîngrijit. Cred că și în cea mai săracă țară din lume ar fi arătat mai bine. La Sala Palatului, la fel. Capac pune ceea ce se întâmplă în piațeta Memorialului Revoluției. Care este o rușine, indiferent cum ai privi lucrurile. Am mai spus: dacă îi venea vreunui american ideea să facă la Arlington ce fac artiștii pulii în spațiul ăla, fiți siguri că rudele celor pomeniți acolo băgau vreo două tone de plumb în el. În aplauzele asistenței.

Nu așa se ”umanizează” un spațiu public. Nu călcând în picioare memoria unor oameni. Nu distrugând un monument-bun, rău, e o discuție, nu un concurs de cine îl face zob mai repede-și nici lăsând în urmă mormane de gunoaie. În spațiul ăla nu e artă, fie ea și ”modernă”. Este o sfidare la adresa bunului simț. Și o dovadă de prostie și de lipsă de talent din partea ”artiștilor”, care, în afară de”futu-vă-n cur de proști, v-am făcut la portofel!” n-au nimic să ne spună, sau să ne propună. Banalități, clișee, locuri comune.

Dar e bine! Asta vrem să spunem altora despre noi, asta spunem! Dar să nu ne mai indignăm când primim drept răspuns la oferta noastră disprețul și scârba celor cu care venim în contact.

sâmbătă, 27 iunie 2015

duminică, 18 mai 2014

Ce puteți vedea

Ce puteți vedea, plimbându-vă pe trotuarele supradimensionate, construite pe Calea Victoriei de niște demenți, care-și bat joc de banul public: clădiri părăsite, magazine închise, fațade coșcovite, păduri de stâlpi care nu-și au rostul, vezi rețeaua de contact pentru troleibuze, obstacole pe așa-zisele ”piste pentru biciclete”. Între Muzeul Național de Artă și Bulevardul Dacia există un singur obiectiv cât de cât turistic: Muzeul Colecțiilor de Artă. În rest, NIMIC! De ce ar veni cineva să se plimbe prin deșertul de beton și de fals granit? De ce am cheltuit peste 10 milioane de euro pentru capriciile unor nebuni? Desființarea locurilor de parcare în lungul Căii Victoriei va închide și puținele magazine care n-au tras obloanele. Dar cui îi pasă? Vom avea Capitală ”retro”. Micul Paris, clișeul idiot care ne calcă pe nervi, face în continuare victime.